Fiind baiet am stricat din curiozitatea mea morbida o gramada de lucruri ale mamei, ale "mamaicii", ca sa nu mai vorbesc de uneltele "lu' bunelu' " sau de cele ale vecinilor. Imi aduc aminte ca la un moment dat mamaica mea si-a schimbat masina de cusut veche pe care o folosea cu o alta masina, marca Singer. Bineinteles, saraca de ea, nu ar fi fost nevoita sa isi cumpere una noua daca nazdravanul de mine nu o punea sa coasa tot timpul hainele pe care aveam grija sa le rup constant. daca nu verificam cat de rezistenta este cusand hamurile cailor, covoare, servetele de hartie si tabla (!!). Minunea care tocmai venise in casa noastra, trebuia neaparat verificata de mainile mele ..."dibace" la fel ca orice alt lucru nou - erau noi o ora sau 2 pana le stricam eu, pentru ca pe urma sa fie reparate si astfel sa nu mai mearga chiar brici.
Martori in aceste patanii ale mele imi stau maldarul de fiare de calcat stricate dupa ce am incercat sa vad daca legandu-mi un picior cu sfoara de el, poate inlocui cu brio tricicleta, spre exemplu, sau patinele de gheata. Sau de exemplu masina de spalat Albalux in care am vrut cu tot dinadinsul sa spal o umbrela care mi se parea mie ca "se murdarise". Bineinteles, ca am uitat sa adaug apa in masina de spalat, asa ramanand si fara masina si fara umbrela.
Eii, dar mai bine sa revin la povestea masinii de cusut nou nouta pe care a adus-o bunelu' intr-o zi, cu carul tocmai de la "orasul cel mare" (adica Bucuresti). Numai ce am auzit tropaitul cailor care se apropiau ca am fugit repede sa deschid portile si sa ma conving. El era! Acoperita cu o velinta de-a mamaicai, cutia destul de maricica se misca usor in caruta, nerabdatoare parca sa iasa la iveala si sa mi se arate.Cel putin asa credeam eu. Putea foarte bine sa tremure si de frica pentru ceea ce o astepta trecand prin mainile mele.
Bunelu' o dadu jos din caruta si o duse in camera de lucru unde bunica obisnuia sa coasa rochii si haine frumoase pentru "cucoane".
Dezamagirea mea cea mare veni insa, la scurt timp, cand dupa ce cutia a fost dusa in camera, usa odaii fu inchisa si eu lasat pe dinafara cu tot cu nerabdare si ochi sclipind de agitatie. Batui in usa, nimic. De partea cealalta, vocea mamei imi spuse ca de data aceasta nu am voie sa ma joc cu noua masina, ca este prea pretioasa. Si ca de altfel, oricum camera va sta inchisa tot timpul.
"Ah da? imi zisei in gand dupa ce auzii tavalugul de vorbe al mamei. Lasa ca ma descurc eu!"
Nici nu se lasa bine seara si toti ai casei se dusera la culcare, ca eu ma trezii si asa in pijamale cum ma imbracasera, iesii in curtea din spatele casei unde stiam eu ca da geamul odaii cu "masinaria" ce trebuia cucerita. Habar nu aveau ei ca degeaba incuiau ei usa - eu oricum nu imi faceam intrarea pe acolo, ci prin ochiul de geam care putea fi deschis oricand foarte usor, din moment ce tot eu ii stricasem "ciocul" cu care bloca geamul sa nu se deschida.
Intrai asadar, pe burta in odaie. Am ramas cateva minute locului ca sa ma obisnuiesc cu intunericul, desi ma atragea ca un magnet obiectul lucios chiar de langa geam. Nu puteam sa ii deslusesc pe deplin forma, dar parea mai micuta si mai firava decat cea veche, desi mamaica spunea ca este "mai desteapta". Exact ca aici.
Mai intai trebuia sa imi dau seama cum merge si mai ales, ceva foarte important, daca face zgomot! Materialele bunicii nu stiam unde sunt, asa ca singurele materiale de care dispuneam erau chiar pijamalele de pe mine. Imi dadui repede jos bluza si am pozitionat totul asa cum vazusem ca face mamaica atunci cand ma chema la ea sa ma mai "pupe" cand lucra. Nu facea zgomot! Dar nici nu vedeam bine ce si cum cos, dar eu ii dadeam inainte. Imi placea sa ma joc asa, mergea mult mai repede decat cea veche si era foarte usor de folosit.
In noaptea aceea mi-a venit mie in minte exact cum ma pot razbuna pe Georgel, colegul meu de clasa care ma parase la invatatoare acum o saptamana si caruia inca nu ii gasisem ...ac de cojocul lui. Acum aveam - si inca de mai multe feluri. Trebuia doar sa i-o coc!
N-are rost sa va povestesc cum am plecat inapoi in camera mea fara bluza de pijama si cum am taiat cu foarfeca bluza de pijama pe care o cususem pentru a o putea desface. Cum am primit cateva "scatoalfe" de la mama pentru ca iarasi am fost neastamparat si mi-am distrus hainele. Din fericire, palmele le-am acceptat de acea data cu usurare, pentru ca mama nu aflase in ce imprejurari mi-am distrus eu pijamaua.
Dimineata m-am dus frumos la scoala dupa ce avusesem grija sa ascund in ghiozdan un tub cu superglue. Intr-una din pauze am intins frumos solutia magica si transparenta pe scaunul "stimabilului" Georgel care era perfect inocent. Noi aveam obiceiul ca imediat ce se suna de iesire sa o tulim ca nebunii pe holurile scolii direct la fotbal. Asa se intampla si acum, cand, auzind soneria toti colegii ne ridicaram sa mergem in curte...toti mai putin Georgel care se pare ca era retinut de...ceva. Marinimosul coleg de banca al lui Georgel avu grija sa il "ajute" sa desprinda scaunul de pantaloni, doar ca tesatura subtire a pantalonilor lui de vara nu a avut nici o sansa sa reziste, iar amicul meu nesuferit se trezi cu ceva bucata de material lipsa exact...in partea dorsala.
Rasete, chiuituri, fluieraturi. Felicitari din partea colegilor mei pentru ideea stralucita. Toate pana veni dirigintele nostru si a trebuit sa recunosc fapta. Doar ca planul meu de razbunare fusese subestimat de toti.
Prefacandu-ma spasit, mi-am cerut scuze fata de coleg si de diriginte si mi-am luat angajamentul sa ii repar colegului pantalonii pana maine. Zis si facut! Dupa scoala, merg cu colegul acasa si imi da pantalonii rupti sa ii dau, chipurile, bunicii sa ii repare. Doar ca bunica nu stia absolut nimic despre aceasta si, la urma urmei, de ce sa nu ii repar eu?...cu un petec mare si rosu fix acolo unde trebuia?
Georgel a fost in cele din urma nevoit sa isi ia "la revedere" de la bunatate de pantaloni si mai mult, sa mearga cu petecul rosu pe strada, toata lumea uitandu-se la el si la opera de arta in materie de croitorie.
Sotia mea acum isi doreste neaparat o masina de cusut cel putin la fel de buna cum o avea bunica mea pe vremuri. Cautand impreuna pe magazinul de electrocasnice am gasit modelul potrivit, care nu poate fi decat unul care sa imi inspire incredere! Incredere sa il invat mai departe si pe fiul nostru cum sa o foloseasca...inteligent!
Articol scris pentru Spring Superblog 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu