V-ati uitat vreodata atent cum arata un tanar atunci cand vorbeste cu pasiune despre planurile lui? Il vezi cum un fel de aura il inconjoara, ochii i se maresc, fata ii straluceste; in momentul acela el simte ca este stapanul lumii. Si este, pentru ca in acel moment nimic nu il poate opri, in momentul acela detine puterea suprema - puterea vointei, ambitiei si visului. Mai ales al visului.
Asa eram eu cam acum 10 ani. Am plecat direct la Paris cu aproape toti banii mei dati pe un bilet de autocar prea inconfortabil si prea friguros, prea lent si prea darapanat pentru visele ce mi se conturau in fata. Oprisem cativa banuti pentru o cazare cat de cat decenta, pentru maxim o saptamana. Acesta era timpul pe care mi-l acordasem eu ca sa-mi gasesc ceva de lucru. Credeam ca daca eu imi cunosc sclipirea, toti ceilalti o pot vedea. Credeam ca daca eu cred in mine si ceilalti sunt obligati sa creada. Numai ca in lume, totul se invarte dupa...soare. In viata, ceea ce am aflat mai tarziu, este ca nu conteaza cate visuri ai si cate sperante, oamenii vor face tot posibilul sa ti le calce in picioare. Singura calitate care valoreaza ceva si care te invata destule este sa stii sa fii flexibil. Sa iti mentii orgoliul fara a fi impertinent, sa accepti cazaturile mai degraba infrangerile pe termen lung.
Dupa o saptamana petrecuta in inima Parisului si multe porcarii mancate anapoda, multe drumuri batute catre companii mai mari sau mai mici in cautarea unui job de inginer, m-am imbolnavit. Am zacut o alta saptamana, timp in care abia am reusit sa aman proprietarul cu plata chiriei. Eram in cea mai grea situatie din viata mea pana atunci si desi aveam momente in care ma indoiam de decizia luata si ma gandeam sa ma intorc acasa, dorinta de a incerca totul, de a merge pana la capat nu mi-a permis sa cedez.
Asa ca imediat ce m-am inzdravenit am reinceput cautarile, cu tot cu valiza in mana, deci fara un adapost. Am reusit sa gasesc un job pentru cateva zile la un depozit de legume fructe, ceea ce m-a avantajat destul de mult, pentru ca unele din fructele pe care eram obligati sa le aruncam, in cele cateva zile petrecute acolo mi-au servit de mic dejun si cina. In timpul acela patronul mi-a permis sa dorm chiar in depozit. Stateam cu mainile sub cap, pe gramada de mere rosii si visam cu ochii deschisi la ziua cand imi voi implini visul. Ma gandeam cum voi ajunge acasa si o voi coplesi pe mama cu o multime de stofe, de dulciuri, de parfumuri, cum tata va privi mandru la mine si va da mana cu mine barbateste, batandu-ma increzator pe spate.
Au urmat alte cateva locuri de munca minore, printre care si unul la un restaurant de lux, in care eu eram cel care spala vasele la bucatarie, evident. Cand ospatarii intrau si ieseau cu platourile vedeam prin geamurile usilor o gramada de francezi bogati si bine imbracati, mancand produse scumpe si band sampanie de calitate. O data mi-am imaginat ca eu insumi sunt acolo si ma bucur de asemenea rasfat.
Drumul pana unde sunt acum este lung, iar momentul esential in tot acest parcurs este jobul de muncitor obtinut in una din fabricile renumite de masini. Datorita cunostintelor vaste si ambitiei am reusit sa evoluez de la muncitor la sef de echipa, pe urma in timp mi-am obtinut si acte de sedere astfel studiile finndu-mi recunoscute si putand sa lucrez la inginer. Nu cred ca a existat pana in acest moment o bucurie mai mare pentru mine.
Atunci cand am fost instiintat de numirea pe post am mers chiar la restaurantul de lux in care lucrasem, iar primul cadou pe care mi l-am oferit si pe care l-am meritat pe deplin a fost un set Dom Perignon Caviar, un set premium, deosebit care cuprinde o sticla de sampanie de cea mai buna calitate si paharele pentru caviar, de la Borealy.
Un set deosebit care sa sarbatoreasca reusita viselor mele, trecerea la un nou statut si, practic, transformarea mea intr-un barbat in adevaratul sens al cuvantului.Se zice ca Perignon atunci cand a gustat din aceasta sampanie ar fi exclamat: "vad stele!". Eu am vazut steaua mea, steaua reusitei mele. Am avut-o in permanenta in gand si inima, iar cadoul deosebit pe care mi l-am oferit a ajutat-o doar sa prinda o forma concreta, palpabila.
Articol scris pentru Spring Superblog 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu